"Microbul"meseriilor traditionale

 

  S-au scris multe despre mestesugurile traditionale. Eu as vrea sa scriu din perspectiva persoanei care a trait, traieste si spera ca in viitor sa traiasca din aceasta meserie.

    Pentru inceput as vrea sa fac o dezvaluire . Nu mi-am iubit mereu meseria mea de impletitor din nuiele. In tinerete chiar am urat-o. Mi se parea ca este o meserie urata si grea, trebuie sa muncesti mult si din greu.Am incercat orice , ca sa scap de ea: m-am dus la scoala, am incercat sa lucrez in diverse fabrici , pe  vremea acea pornise turnatorie de la Cristuru Secuiesc, am lucrat si acolo, la fabrica de matrice in Odorheiu Secuiesc, ba am incercat si agricultura , cultivarea porumbului si a cartofilor. Toate acestea mi-au asigurat un trai decent , am putut sa-mi intretin familia. In tot acest timp nu am renuntat la meserie , cum sa nu fac eu un cosulet , doua, si sa le vand  si sa -mi completez veniturile.Exista un  microb al meseriilor traditionale  de care e greu sa scapi Eu unul nu am reusit, in cele din urma  a invins "mesterul" din mine.

       Mestesugurile traditionale difera de alte meserii. Eu de exemplu , am mostenit de la parinti- de la mama si tata-aceasta  meserie, nu m-am dus la scoli, la ateliere , la cursuri pentru a o invata. Am crescut de mic copil cu aceasta meserie in casa, cunosc toate secretele meseriei fara sa fi facut vre-un efort. Tu ca persoana , vii la pachet cu aceasta calitate.Trebuie sa treaca un timp  sa -ti dai seama daca este o binecuvantare  sau un "blestem" Cu trecerea timpului  mi-am definit pozitia in relatia mea cu meseria de impletitor de cosuri de nuiele: este a mea , este traditionala, a fost a parintilor si a rudelor mele , nu as putea renunta la ea! Oricat de grele au fost vremurile , am avut acest refugiu si aceasta rezolvarea : faci cateva cosuri de nuiele, realizezi un set de mobilier din rachita , le scoti la vanzare si poti umple "cosul" cu merinde.